|
Am placerea ca de acum incolo, pe timp nedeterminat, sa va scriu periodic cateva randuri. Nu va pot promite de pe acum subiecte anume ce vor fi abordate, numar minim de cuvinte, etc. Las cantitatea la o parte incercand sa ma concentrez pe calitatea produsului finit. Deci, cum zice un prieten de-al meu: "da-i drumu' Costele...". 5 martie. Pentru mine nu este deloc o zi intamplatoare. Astazi sora mea ar fi implinit 32 ani. O varsta frumoasa, nu? Imi este greu sa ma gandesc la ce ar fi putut sa fie, la ce a fost de fapt, la zilele bune si la zilele rele. Cel mai greu imi este cand ma gandesc la modul in care totul s-a sfarsit. Incet, trist, evident probabil, natural si totusi in suferinta. Acum, la mai bine de patru luni de la acest nefericit eveniment pot sa ma uit pe langa mine si sa evidentiez urmatoarele lucruri: parintii mei tot plang iar eu sunt tot spart. Probabil Dumnezeu iti da doar ce poti sa duci. Nu doresc ca acest post sa fie unul trist. Dimpotriva. Dar m-am gandit ca daca tot o sa imi cititi randurile de acum incolo, vreau sa intelegeti ca aveti in fata voastra un om, care ca si voi, are bucurii si necazuri. Si in plus, nu are nicio problema sa evidentieze ambele categorii.
In viata totul tine de energie si vibratii. Apa, somnul, mancarea, lacrima, toate au acelasi numitor comun. Energia. Persoane straine devin prieteni datorita energiei. Conflictele sunt alimentate tot de energie, doar ca de un alt tip. Nu am putea exista fara energie, si SIGUR nu am putea exista doar cu un singur tip de energie. Am putea s-o dam in altele acum insa vreau ca post-ul asta sa fie un pic ca un episod pilot al unui serial pe care este posibil sa il indragiti pe parcurs din ce in ce mai mult. Ma feresc de cuvantul "initiere" pentru ca suna prea Gregorian :). Cu totii avem probleme. Ceea ce multi nu isi dau seama e ca aceste probleme sunt comune le-au mai avut si altii la timpul lor. Si poate chiar daca nu le-au avut in exact aceeasi forma, sablonul a fost acelasi. Cu totii ascultam muzica. Ceea ce multi nu isi dau seama e ca diferentele de opinie sunt benefice. Ganditi-va ca daca toata lumea ar avea aceleasi gusturi ca voi, nu ati mai prinde bilet niciodata la niciun concert. Cu totii ne bucuram in anumite momente. Ceea ce multi nu isi dau seama e ca zambim diferit, dar ca procesul ce duce la "zambet" este acelasi. Cu totii avem prieteni buni. Ceea ce multi nu isi dau seama e ca nu prea exista prieteni buni. Sau altfel zis, "prietenii buni" trebuie testati cu cardul. Cu totii ne uitam la altii gandind uneori "tzaaaaa, ce terminat!". Ceea ce multi nu isi dau seama e ca de cele mai multe ori ne pripim. Confuz? Nu vreau decat sa accentuez faptul ca toate asemanarile si deosebirile dintre noi nu inseamna nimic cand intervine cel mai puternic proces cunoscut omenirii: selectia naturala. Da, selectia naturala. Cei care ati auzit un "click" in creier, va felicit. Ceilalti, nu va faceti griji, o sa auziti si voi curand acel "click". Simplificat, selectia naturala este procesul prin care Pamantul ajutat de energia ce il inveleste reuseste sa isi pastreze nivelul de normalitate. Catastrofele naturale, decesele stupide, conflictele armate, etc toate au la baza selectia naturala. N-o sa va vina sa credeti dar pana si politica nu este nimic altceva decat selectie naturala. Confuz? :) Nu cred. Este normal sa te simti un pic mai incurcat / ingreunat. Dar cu cat iti dai seama mai repede de ceea ce misuna pe langa tine, cu atat poti incepe mai repede sa te bucuri si sa te organizezi. Niciunul dintre noi nu are destinul asigurat. Niciunul. Ruleta ruseasca este "pistol cu apa" pe langa ce traim cu totii zi de zi fara sa ne dam seama. Dar nu simtim riscul pentru ca alegem sa nu il vedem. "Click" ... exact, suntem diferiti dar ne asemanam in acelasi timp al dracului de mult. Si asta pentru simplul motiv ca suntem toti aceeasi rasa: oameni. Doar caracterul este cel care ne ofera identitatea pe care cu totii o cautam. D-asta e omeneste sa te porti frumos cu o sora, cu o mama, cu un frate, cu un unchi. Si tot d-asta unii mor in picioare in timp ce altii traiesc in genunchi .... Pe bune!
|
